Adultul român citește, după sondaje, 2-4 cărți pe an, jumătate dintre adulți niciuna, iar motivul declarat e mereu același, „nu am timp”, de la aceiași oameni care petrec 3-4 ore pe zi pe telefon.
Cititul e, pentru creier, antrenamentul cel mai complet, cu vocabularul, cu atenția susținută, cu memoria și cu somnul mai bun la cei care citesc seara pe hârtie, iar problema adultului nu e timpul, ci 3 lucruri: viteza de școală generală, de 200-250 de cuvinte pe minut, la care o carte de 300 de pagini ia 8 ore, obiceiul pierdut și cartea greșită, cea „care trebuie” citită și care zace la pagina 50. Toate 3 se repară în 2-3 luni.
Cele 250 de cuvinte pe minut de la care se pleacă
Viteza medie de citit a adultului e de 200-250 de cuvinte pe minut, cu înțelegere bună, măsurată simplu: o pagină de carte obișnuită are 250-300 de cuvinte, iar cronometrul pe 5 pagini dă cifra.
Cititorii buni citesc 350-450 de cuvinte pe minut; cei antrenați, 500-600, cu înțelegerea păstrată; cursurile de „citit rapid” promit 1.500-2.000, viteza la care, după toate studiile, inclusiv cele de la universități care au măsurat mișcările ochilor, nu se mai citește, ci se răsfoiește, cu înțelegerea prăbușită, pentru că ochiul fixează 4-5 cuvinte odată și atât. Dublarea vitezei, de la 250 la 450-500, e realistă în 2-3 luni, cu 3 tehnici, și înseamnă cartea de 300 de pagini în 4 ore în loc de 8.
Subvocalizarea care frânează
Primul frână e vocea din cap: majoritatea adulților „pronunță” în gând fiecare cuvânt, subvocalizarea, moștenită din clasa întâi, iar vocea interioară nu trece de 250-300 de cuvinte pe minut, viteza vorbirii.
Nu se elimină, ci se reduce, cu cititul în grupuri de 3-4 cuvinte, cu ochiul care sare pe mijlocul grupului, nu pe fiecare cuvânt, și cu exercițiul de a citi puțin mai repede decât confortabil, 10 minute pe zi, cu un text ușor, până când creierul renunță să mai pronunțe cuvintele mici, „și”, „de”, „la”.
Al doilea frână e regresia, ochiul care se întoarce, din reflex, la rândul de dinainte, de 10-15 ori pe pagină, fără ca cititorul să observe, și care mănâncă o treime din timp. Al treilea e atenția, cu telefonul pe masă, care face ca fiecare paragraf să fie citit de 2 ori.
Degetul pe rând
Tehnica cea mai simplă și cea mai eficientă e cea de la 7 ani: degetul, un creion ori un carton, mutat pe sub rând, puțin mai repede decât citește ochiul, care ghidează privirea, oprește regresiile și ține ritmul, cu viteza crescută cu 10% pe săptămână.
Pare copilăresc și crește viteza cu 25-50% în prima lună, după măsurătorile cursurilor serioase, care își bazează pe el jumătate din metodă. La el se adaugă: marginile sărite, cu ochiul care începe rândul la al doilea cuvânt și îl termină la penultimul, pentru că vederea periferică le prinde pe cele de la margine; previzualizarea, 2 minute cu cuprinsul, cu titlurile și cu prima și cu ultima frază din fiecare capitol, înainte de o carte de nonficțiune, care spune creierului ce urmează; și viteza variabilă, 500 de cuvinte pe minut la descrieri și la ce se știe deja, 200 la paragraful greu, pentru că cititorul bun nu citește tot la aceeași viteză.
Cele 20 de minute de dimineață
Obiceiul contează mai mult decât viteza: 20 de minute de citit pe zi, la 250 de cuvinte pe minut, fac 5.000 de cuvinte pe zi, 1,8 milioane pe an, adică 20-25 de cărți de 300 de pagini, iar la 400 de cuvinte pe minut, 35-40.
Cele 20 de minute se pun la o oră fixă, legate de ceva care există deja: cu cafeaua de dimineață, înainte de telefon, în metrou ori în autobuz, în pauza de prânz, 20 de minute înainte de somn, cu telefonul în altă cameră, pentru că cititul seara pe hârtie, nu pe ecran, scurtează adormirea cu 10-15 minute.
Cartea stă la vedere, pe pernă, pe masa de bucătărie, în geantă, nu pe raft, iar telefonul primește, în locul rețelelor sociale, o aplicație de cărți electronice ori de audiobook, pentru cozi și pentru drumuri.
Cei care citesc 2 cărți deodată, una de ficțiune seara și una de nonficțiune dimineața, citesc, după sondaje, de 2 ori mai mult decât cei cu una.
Cartea abandonată la pagina 50
Regula celor 50 de pagini, a bibliotecarei americane Nancy Pearl: cartea care nu a prins în 50 de pagini se lasă, fără vinovăție, pentru că sunt 10.000 de cărți bune și 40 de ani de citit, iar cartea „care trebuie” citită, lăsată la pagina 50 timp de 6 luni, e cea care omoară obiceiul.
Cititorul de peste 50 de ani scade pragul: 100 minus vârsta e numărul de pagini de încercat. Cartea potrivită e cea ușoară, când obiceiul se reconstruiește, romanul polițist, memoriile, cartea de 200 de pagini, nu „Ulise”, nu clasicul rus de 900 de pagini, care vine după, iar lista de citit, cu 10 cărți, din recomandările prietenilor, nu din topurile de vânzări, se ține în telefon, ca să nu existe niciodată „nu știu ce să citesc”.
Viteza care nu merită dacă nu rămâne nimic
Cititul rapid fără memorie e răsfoit: cartea citită în 4 ore și uitată în 4 zile nu a fost citită. Ce rămâne: creionul în mână, cu sublinierile și cu notele pe margine, la cartea proprie, o pagină de notițe la final, cu 5 idei și cu 3 citate, scrisă în 10 minute, pe un caiet de lectură ori într-o aplicație, povestirea cărții cuiva, în 2 minute, în săptămâna de după, care fixează mai mult decât recitirea, și recitirea notițelor, nu a cărții, la 3 luni.
Cititorul care citește 40 de cărți pe an și își amintește 5 fraze din fiecare a citit mai mult decât cel care a citit 10 și nu își amintește nimic. Viteza se măsoară la 3 luni, cu aceleași 5 pagini și cu cronometrul, iar cititorul care a trecut de la 230 la 400 de cuvinte pe minut, cu degetul pe rând și cu cele 20 de minute de dimineață, descoperă că a citit, în primăvara aceea, mai multe cărți decât în ultimii 5 ani la un loc.