Întâlnirea cu ursul pe munte e rară, dar România are cei mai mulți urși din Uniunea Europeană
În Carpații românești trăiesc câteva mii de urși bruni, cea mai mare populație din Uniunea Europeană. Animalul e aproape la el acasă în orice pădure de munte, de la Maramureș la Banat, cu cele mai mari densități în Harghita, Covasna, Brașov, Mureș și Argeș.
Ursul nu vede în om o pradă. În cele mai multe cazuri, simte turistul de departe și se retrage fără ca acesta să afle vreodată. Accidentele se produc când e luat prin surprindere, când o ursoaică își apără puii ori când animalul a fost obișnuit de oameni cu mâncarea.
Ce trebuie știut despre animal
Un mascul adult cântărește 250-350 de kilograme și poate alerga, pe distanțe scurte, cu 50 de kilometri pe oră, adică mai repede decât cel mai bun sprinter, la deal și la vale. Puii și exemplarele tinere se cațără în copaci. Mirosul e simțul lui principal, de multe ori mai fin decât al unui câine, pe când vederea e modestă.
E omnivor. Trei sferturi din hrană sunt vegetale: iarbă, muguri, jir, ghindă, zmeură, afine, fructe din livezi. Restul, furnici, larve, hoituri și, ocazional, animale domestice. Iarna doarme în bârlog, din decembrie până în martie, iar ursoaica naște acolo, în ianuarie-februarie, pui care cântăresc cât o pâine. Îi ține lângă ea 2 ani și îi apără de orice.
Zgomotul și urmele care îl anunță
Regula de bază: ursul trebuie să știe că vii. Un animal avertizat pleacă. Unul surprins la 10 metri, după o curbă a potecii, se sperie și reacționează.
Se merge în grup, de cel puțin 3-4 persoane, vorbind normal. În desișuri, în zmeuriș, lângă pâraie zgomotoase și pe vânt puternic, când sunetul nu se aude, se bat din când în când palmele ori bețele de drumeție. Clopoțeii agățați de rucsac ajută mai puțin decât vocea omenească.
Orele de risc sunt zorii și amurgul, când urșii se hrănesc. Traseele se plănuiesc astfel încât pădurea să fie traversată ziua. Câinele se ține în lesă. Unul lăsat liber găsește ursul, îl întărâtă și apoi fuge înapoi la stăpân, aducându-l după el.
Excrementele mari, cu sâmburi și resturi de fructe, urmele de labe late, cu 5 degete și gheare, bușteni putrezi desfăcuți, pietre răsturnate, furnicare răscolite și trunchiuri zgâriate la înălțimea unui om sunt semne proaspete. La fel, un hoit de animal: ursul își păzește prada și se întoarce la ea. În toate aceste situații, calea cea mai înțeleaptă e întoarcerea sau ocolirea largă.
Un pui singur nu e niciodată singur. Mama e la câțiva metri, iar apropierea pentru o fotografie e cea mai periculoasă greșeală posibilă.
Dacă ursul te-a văzut
Totul se joacă în primele secunde, iar instinctul dă sfaturi proaste. Fuga e interzisă. Declanșează reflexul de urmărire, iar omul nu are nicio șansă să scape alergând. Se rămâne pe loc, cu fața spre animal, fără a-l privi fix în ochi, gest pe care îl ia drept provocare. Se vorbește calm, cu voce joasă, ca ursul să înțeleagă că are în față un om. Brațele se ridică încet, lateral. Apoi urmează retragerea, cu pași rari, cu spatele sau în diagonală, fără mișcări bruște, lăsându-i animalului drumul liber. Rucsacul rămâne în spate. Ursul ridicat pe labele din spate nu atacă. Încearcă să vadă și să miroasă mai bine. Pufăitul, clănțănitul din fălci și lovitul pământului cu laba sunt, în schimb, avertismente.
Atacul fals și cel adevărat
Urșii fac adesea o șarjă de intimidare: se reped spre om și se opresc sau cotesc la câțiva metri. E greu de crezut pentru cine trăiește momentul, dar reacția corectă e tot nemișcarea. Dacă animalul ajunge totuși la contact, într-un atac de apărare, specialiștii recomandă poziția de protecție: culcat pe burtă, cu picioarele ușor depărtate, ca să nu poți fi întors, cu degetele împreunate la ceafă și coatele acoperind fața. Rucsacul apără spatele. Se rămâne nemișcat și tăcut până când ursul se îndepărtează de-a binelea, fiindcă el lovește cât timp simte o amenințare. Spray-ul special împotriva urșilor, cu extract de ardei iute, este mijlocul de apărare folosit pe scară largă în America de Nord, eficient de la câțiva metri, acolo unde legea îl permite. Cățăratul în copac nu e o soluție.
Mâncarea, cortul și mașina
Un urs care a găsit o dată mâncare lângă oameni revine. De aceea, hrana nu se ține niciodată în cort, nici măcar o ciocolată. În tabără, proviziile, resturile, pasta de dinți și hainele în care s-a gătit se închid în recipiente etanșe și se lasă la cel puțin 100 de metri de locul de dormit, atârnate, dacă se poate, de o creangă înaltă. Gunoiul se duce înapoi în vale.
Hrănitul urșilor din mașină, pe drumurile de munte, e cauza directă a multor tragedii. Animalul învață să ceară, apoi să ia, iar un urs care nu se mai teme de om ajunge, aproape întotdeauna, să fie împușcat. În fața unui urs apărut pe șosea, geamurile se ridică, nu se coboară din mașină și nu se oprește pentru filmat.
În localitățile de la poalele muntelui
În stațiunile și satele de sub pădure, urșii coboară noaptea la tomberoane, la livezi și la stupi. Localnicii știu regulile: gunoiul scos doar în ziua ridicării, în containere închise, fructele căzute strânse, animalele închise peste noapte, plimbările de seară făcute pe străzi luminate.
Mesajele de avertizare trimise pe telefon se iau în serios. Dacă un urs e văzut între case, se intră în prima clădire și se sună la 112, iar tentația de a-l urmări cu telefonul în mână, de la câțiva metri, rămâne cea mai proastă idee pe care o poate avea un om aflat în vacanță.